STUDIU. Guma de mestecat îmbunătățește performanțele cerebrale

STUDIU. Guma de mestecat îmbunătățește performanțele cerebrale
Publicat: 27/03/2013, 09:07
Actualizat: 29/07/2014, 19:14

Cercetătorii japonezi au realizat un studiu ale cărui rezultate au arătat că mestecatul gumei îmbunătățește performanțele cerebrale, relatează passionsante.be.

Deși nu este prima dată când oamenii de știință abordează acest subiect, specialiștii de la Școala de medicină din Chiba au reușit să obțină câteva date importante.

Experimentul a fost realizat pe un grup de voluntari cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, care au fost puși să privească monitorul unui computer pe care, din când în când, apăreau mai multe săgeți. Testul a luat în considerare reacția cât de poate de rapidă și precisă a participanților la schimbările de orientare ale săgeților. În timpul ședințelor, activitatea cerebrală a participanților a fost observată cu ajutorul imagisticii medicale funcționale (IMF), care permite vizualizarea zonelor cerebrale solicitate.

Astfel, rezultatele au arătat că în cazul celor care mestecau gumă în timp ce urmăreau imaginile, activitatea cortexului cingulat anterior, implicat în procese precum modularea atenției și răspunsurile motrice, a fost mai intensă.

Așadar, cercetătorii japonezi au observat că deși exactitatea răspunsurilor nu a fost îmbunătățită, timpul de reacție a fost mai accelerat. Acest efect ar putea fi explicat prin întărirea vigilenței și o mai bună coordonare a mișcărilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Scandal în familia Betty–Cătălin Vișănescu. Socrul mare a făcut ravagii! Florin Salam a intervenit decisiv
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
Analiștii spun care va fi efectul Trump asupra economiei românești: prețuri mai mari și inflație....
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu...
Într-un deșert din Arabia Saudită, unde temperaturile ajung și la 55 de grade, a nins...
Ce condiții pune Putin pentru un plan de pace în Ucraina
Mihai Găinușă rupe tăcerea despre actuala lui relație cu Oana Paraschiv, după Asia Express! Mai...
Cum se menține în formă Monica Bârlădeanu la 45 de ani. Mănâncă 5 mese pe...
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură....
Polițist de 21 de ani, găsit mort în baia secției de poliție unde lucra. Cum...
Un român a fost găsit fără suflare într-un microbuz, în Germania. Ce spun autoritățile în...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Care e amenda pentru depășirea limitei de viteză cu 20 km/h
Oamenii preşedintelui, planul Bessent şi cum ar putea Donald Trump să-l înlăture de la comanda...
Eveniment COSMIC de proporții văzut de pe Pământ! Abia acum s-a spus
Elena Udrea nu mai scapă! Decizia este definitivă
Se lasă ger crunt în România. Temperaturile scad alarmant
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a...
El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de ani....
Ce rochie ar fi trebuit Cristina Șișcanu să poarte la aniversarea ei? De ce a...
A făcut sau nu Medana Oprea act prenupțial când s-a căsătorit cu Alin Oprea? Ce...
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Mormintele antice dezvăluie practicile funerare ale neanderthalienilor și strămoșilor din Levant